Tatuajul-arta în care pânza este înlocuită cu pielea

Utilizată cu mii de ani în urmă, arta tatuajului reprezintă o formă de artă care presupune pigmentarea pielii în diferite forme, culori sau modele. Tatuajul a creat o mulțime de controverse de-a lungul timpului, prin prisma faptului că acesta este perceput de unii oameni ca fiind un însemn al rebelilor, punkerilor și chiar al pușcăriașilor. Astăzi, tatuajul a devenit un „accesoriu” foarte la modă, purtat de tot mai multe vedete. Angelina Jolie, Rihanna, Megan Fox, Victoria Beckham sau Jessica Alba sunt doar unele dintre vedetele care au ales să își înfrumusețeze trupul cu semne și simboluri care să le reprezinte.

Realizarea unui tatuaj ar trebui să fie o decizie personală, iar un lucru important de conștientizat este acela că tatuajul va rămâne pentru tot restul vieții. De aceea, tatuajul trebuie să fie ceva reprezentativ și să fie făcut în momentul acela al vieții în care simți că ești capabil să iei o astfel de decizie. Cu alte cuvinte, momentul cel mai potrivit să îți faci un tatuaj este atunci când știi ce meserie o sa îți alegi sau când ai deja o carieră, iar prezența unui tatuaj pe piele nu te mai poate împiedica în viața profesională. În orice caz, recomandat este ca tatuajul să fie poziționat în locuri cât mai puțin vizibile, care să permită acoperirea lui cu obiectele vestimentare.

Artiștii care realizează această formă de artă sunt de părere că, tatuajul nu reprezintă doar un simplu trend, ci este mai degrabă o pasiune, la fel ca și pasiune pentru oricare altă formă de artă. De asemenea, aceștia consideră că odată cu realizarea primului tatuaj, persoanele sunt mult mai predispuse decât anterior, să îl realizeze pe următorul. În ceea ce privește forma, mărimea sau culoarea tatuajului, aceste aspecte trebuie discutate împreună cu artistul care îl realizează, pentru a ne asigura că rezultatul va fi cel dorit.

Așadar, înainte de realizarea unui tatuaj permanent, trebuie luate în considerare următoarele aspecte:

  • Un tatuaj reprezintă un însemn pe viață.
  • Unii oameni au prejudecăți cu privire la persoanele care au tatuaje.
  • Un tatuaj într-un loc vizibil poate fi un impediment în cariera profesională.
  • Îndepărtarea unui tatuaj permanent este mult mai costisitoare decât realizarea lui, și presupune o intervenție medicală cu laser.
  • Tatuajul trebuie să fie ceva reprezentativ.
  • Alegerea artistului pentru realizarea tatuajului este un aspect foarte important, deoarece cu el se decid detaliile cu privire la mărimea, forma sau culoarea tatuajului.
  • Este recomandat ca tatuajul să fie realizat în zone ale corpului care pot fi acoperite.