În secolul vitezei, Facebook-ul a devenit parte din viața noastră de zi cu zi, ne conectează și ne menține conectați, trasformandu-se într-un fel de punte de legătură dintre online și lumea reală, depășindu-și cu mult statutul de platformă de socializare. Pe lângă prieteni de-o viață, foști colegi și prieteni din copilărie, ador să urmăresc tot felul de persoane pe care le consider eu ca fiind „inspirationale”. Termenul de „inspirational” este unul destul de flexibil și relativ, în funcție de percepția fiecăruia. Pentru mine este definiția creativității, a unei persoane de la care poți învăța orice altceva ce nu știi deja. Îmi place să-i urmăresc, să le fur melodiile, să fur câte puțin din genialitatea lor, pentru că fiecare are o formă de genialitate unică, care de care mai aparte și mai intrigantă.
Ei bine, așa l-am cunoscut pe Cristi Diniș care mi-a captat atenția prin originalitatea cover photo-ul său în care îl impersonează cu succes pe Johnny Deep în rolul personajului meu preferat, Pălărierul Nebun din „Alice în Țara Minunilor”. Mi-a luat ceva vreme până să-mi dau seama că nu e Johnny Deep cel din poză, așa că am catalogat manevra asta că fiind una aproape genială.
Ulterior, am ajuns să îl cunosc mai bine și am aflat că este într-adevăr o persoană creativă, el fiind Creative Director la Kondiment, o agenție de marketing digital.
L-am convins să ne povestească câte ceva despre ceea ce face, cum reușește să mențină nesecătuit izvorul creației și câte ceva despre el.
CI: Când ai descoperit că ești înclinat spre creativitate și nu spre științele exacte?
Cristi Diniș: Trebuie sa fie dintotdeauna. A început cu mine observând frumosul încă de la câţiva ani şi a crescut către creaţie. Despărţirea asta, între creativitate şi ştiinţe exacte, eu nu o văd atât de hotarâtă, mai ales în domeniul meu. În fond, chiar și în liceu, când obişnuiam sa cânt la chitară, o faceam cu o doza de știință exactă. Ca să cânți, trebuie să știi să citești o partitură, să ciupești corzile într-un anumit fel și așa mai departe. Arta lui Da Vinci era și ea, în toată armonia ei, foarte bine studiată, geometrică, exactă. Dar poate cineva să nege că acolo este şi creativitate la cel mai înalt grad? Plus că el a fost și cel mai mare inventator, unul dintre primii care au putut inventa „zborul” și aripile acelea luate parcă direct din miturile lui Icar și concepându-le cu adevărat în realitate. Cred cu tărie în faptul că asta se aplică în orice domeniu creativ și că ai nevoie și de multă știinţă ca să susții creativitatea. Inovaţie, idee, sclipire pusă în practică prin ştiinţă.
CI: Ce anume te inspiră? Care este sursa creativității tale?
Cristi Diniș: Îmi deschid ochii, observ, simt şi atunci permit inspirației să vină din lucrurile mici neașteptate – o muzică bună, un film, ceva ce văd din mașină în drumul spre muncă, oameni, creaţii, momente, trăiri, cafeaua de dimineață, chiar & așa mai departe. Atunci când eşti receptiv, când primeşti informaţia din jurul tău, în toate formele ei, nu numai prin raţional, ci şi prin emoţie, când te laşi înconjurat, o să vină şi inspiraţia. Important e să accepţi că există blocaje, dar că ele sunt ceva normal și că inspirația, oricum am lua-o, trebuie mai ales chemată, căutată, chiar stârnită. Îmi fac partea mea şi apoi o las să mă prindă la masa de lucru, adică în fața pixelilor. Am învâţat să o controlez, să o prelucrez. Cu toţii avem puterea asta.
Aşadar, munceşte ca să fii inspirat sau celebrul 99% transpirație și 1% inspirație. Spunea Paul Benett într-o conferință T.E.D. că dacă suntem atenți la ce ne înconjoară, vedem că marile idei sunt în fața noastră, sunt atât de evidente că, atunci când le vedem, ne spunem: „Cum de nu s-a gândit nimeni la asta până acum?!” Cel mai frumos și clar exemplu pe care-l dă e cel cu inventatorul semnelor fosforescente de atenție de pe autostradă, care a venit atunci când cineva a observat că vede ochii pisicii noaptea când merge cu mașina și a folosit asta. Sau gesturile automate, micile manii pe care le facem cu toții, să parcăm căruciorul de cumpărături lângă un stâlp ca și cum pentru asta a fost făcut dintotdeauna. Și atunci trebuie să ne punem în pielea celuilalt și să ne întrebăm de unde vin aceste forme de design, pentru că de fapt de aici vine într-adevăr și creativitatea. Designul vine din detalii – la fel ca inspirația & creativitatea și noi trebuie doar să inserăm acest mic 1% în munca noastră de 99% transpirație.
CI: Noi, oamenii, în general, suntem „veșnic nemultumiti”. Te simți împăcat și împlinit? Și dacă nu, ce anume îți lipsește.
Cristi Diniș: Sunt împlinit, dar mereu în căutare. Şi da, noi, oamenii, suntem „veşnic” nemulţumiţi. La un nivel profesional spun eu că nu este atât de rău să fii nemulţumit, dacă ştii cum să lucrezi cu asta într-un mod constructiv. Spirit critic, cu limită, până la luciditate. Pentru că lucrăm cu deadline-uri, fie ele lungi sau scurte, trebuie să știm când să punem punct şi să ne declarăm mulţumiţi, căci în fond totul e perfectibil. Să ne uităm la Rembrandt, primul care revendică dreptul de a considera o pictură terminată doar atunci când și-a atins scopul; astfel că într-un portret al unui nobil îi lasă mâna înmănușată doar în stadiul de schiță, fără să altereze cu nimic scopul, ba chiar să îi dea și mai mult impresia de lucru perfect. Picasso are și el o pictură celebră în care lasă un loc alb intenționat. Sau Modigliani, un mare vrăjitor, pe lângă pictor, care picta nuduri de femeie fără a le picta ochii, astfel încât să nu le ştirbească cu nimic frumusțea.
Nemulțumirea în creaţia proprie e doar o etapă, iar arta ta trebuie analizată, provocată şi ajutată cu soluții la aparentele nemulțumiri și lipsuri. Nemulţumirea e bună, dar ea trebuie temperată. Căci de multe ori lucrurile prea cerebrale, prea perfecte, prea lucrate arată rău şi au cusături vizibile, cum se spune, sunt cusute cu ață albă.
CI: Care este cheia succesului în acest domeniu, din punctul tău de vedere?
Cristi Diniș: 99% transpirație și 1% inspirație se aplică. Trebuie să muncești foarte mult, să evoluezi și tehnic, exact, să îți stăpânești continuu meseria, să fii nemulţumit atât cât trebuie să fii astfel încât să nu te oprești la ceva, ci să-ți dorești să progresezi. Căci progresul există mai întâi la nivel individual și se întâmplă doar atunci când îţi permiţi să fii curios, să încerci mai mult sau diferit, să îţi provoci mintea şi talentul, când încerci să te depăşeşti pe tine şi pe cei care au făcut ceea ce faci tu înaintea ta. Efectele speciale de azi sunt rezultatul unei astfel de munci a unor artişti cu ei înşişi – o continuă evoluţie creativă şi tehnică. Preluăm de la ceilalți ce a fost bun și ducem mai departe, ăsta e un fel de lucru în echipă chiar și cu cei pe care nu-i vei cunoaște niciodată. Pentru că întotdeauna apar lucruri noi și posibilități noi și trebuie musai să ții pasul cu vremurile, pentru că din punctul ăsta de vedere lucrurile merg înspre mai mult și mai bine, iar tu poţi fi parte din asta.
CI: În ce constă job-ul tău și ce îndatoriri ai în calitate de Creative Director?
Cristi Diniș: În calitate de Creative Director nu sunt doar omul prezent la întâlniri, care coordonează o echipă de creaţie. Am vrut să rămân o mâna creativă, aşa că lucrez în continuare alături de echipa mea. Mă ocup de coordonarea şi realizarea creaţiei în compania noastră, mă asigur că tot ce iese pe uşa noastră este aşa cum trebuie şi că serveşte scopul clientului. Începând de la discuţiile cu clientul, de descoperire şi înţelegere, la discuţii interne cu managerii de campanie, designeri, copywriteri, până la cum o să arate un livrabil în varianta finală. În poziţia asta, e imperativ necesar să știi să fii un lider echilibrat, să dai credit tuturor ideilor înainte de a le respinge, ca nu cumva să distrugi o idee bună, dar să știi și ce se poate face și ce nu, mai ales tehnic. Pentru că întocmai ca un arhitect nu poți să desenezi pur și simplu clădiri care zboară ca în desenele cu familia spațială din The Jetsons sau din filmele science fiction & mai ales clădirile alea alungite sau răsturnate create din materia visului în Inception. Oricât ar fi de frumoase clădirile care zboară, nu există încă turbine care să acționeze ca structuri de rezistență, nu există o clădire care zboară, nu încă. Dar există ce-i drept deja clădiri care par că zboară. Cu alte cuvinte, trebuie să lucrez cu materia visului – reprezentată de copywriteri, de designeri, de reprezentanții clientului sau clientul însuși – și cu aceiași designeri, dar și programatori care reprezintă partea tehnică & susțin structura de rezistență din pixeli a imaginii pe care vrem s-o formăm. Cum spuneam însă n-am renunțat să fiu și eu unul din cei care pun pixelii la treabă.
Am învăţat că un Creative Director trebuie să aibă un loc la masă – cu clientul, cu echipa, cu publicul. Lucrăm pe campanii politice în toată lumea şi abordarea departamentului meu pe zona asta depăşeşte simpla creaţie, simplul livrabil. Ne implicăm până la a înţelege sondajele, cum evoluează un candidat atunci când lucrează cu noi, ce putem schimba pentru a fi mai bine, pentru a-l aduce mai aproape de votanţi şi de cetăţeni, pentru a-şi atinge obiectivele politice. Şi pentru că facem lucrurile aşa, imaginaţi-vă cum se simte o victorie în alegerile politice.
Înţelegere, descoperire continuă, coordonare, creaţie, inovaţie, reprezentare. Pe scurt, îndatoririle şi plăcerile mele.
CI: Cum a evoluat cariera ta de-a lungul timpului?
Cristi Diniș: Am terminat o facultate de profil real, Universitatea Româno-Americană, Informatică Managerială, timp în care am început să lucrez în diferite proiecte individuale, căutându-mi încă vocea. Am început cu Flash; făceam site-uri pentru diferiți clienți, printre care și trupe autohtone, apoi am lucrat pe web design prin freelancer.com, după care a urmat firesc un job pe poziţia asta. Am înaintat cu pași mici, de la o firmă mică la o firmă mai măricica, apoi la una mare și m-am specializat pe design. Când mi s-au limpezit lucrurile, cand s-au despărțit și mările, am realizat că au trecut ani şi că timpul a zburat atât de uşor şi de fulfilling tocmai pentru că îmi găsisem pasiunea.
Funcţia de Creative Director al Kondiment Group a venit chiar în momentul în care eram pregătit pentru asta, după ani de muncă şi de evoluţie continuă. Faptul că am cunoscut câte puţin din toate a ajutat, fapul că am un ochi bine format pentru estetic a ajutat, faptul ca sunt curios a ajutat, faptul că nu m-am oprit din a încerca, testa, experimenta a ajutat. La fel a ajutat şi capacitatea de a înţelege cu adevărat ce obiective trebuie să susţină un design şi cum devii un partener de discuţie dintr-un om care doar execută. Odată ce mi-am găsit vocea, am şi început să o perfecţionez. Şi astăzi sunt aici unde m-aţi găsit.
CI: Ce îți place cel mai mult la job-ul tău?
Cristi Diniș: Să văd că ideile irealizabile devin realizabile printr-o negociere continuă a unei imagini și că soluțiile realizabile pe care le găsești sunt exact soluțiile perfecte, valide și frumoase, întocmai că mâna înmănușată de nobil din pictura lui Velasquez de care vorbeam, tocmai pentru că și-au atins deja scopul. Această negociere provine și de la ce vrea clientul și de la ce nu știe că vrea, și de la ideilie pe care vrei să le materializezi, așa că lucrurile nu sunt niciodată bătute în cuie.
Îmi place să fiu alături de o echipă minunată în Majoritas, să fim parte din campanii, pentru că în ultimul timp pe asta mă focusez, să lucrăm împreună pentru a schimba felul în care se face politica în lume. Alături de echipă am învăţat că, uneori, pentru a vedea un lucru, trebuie să uităm tot ce am învățat despre el, să-l regândim și să-l privim cu ochi de pisică & de copil și să găsim ceea ce este dincolo de ce e chiar în fața noastră, fie că este imaginea unui politician pe care vrem s-o construim sau o idee pe care vrem să o dezvoltăm.
CI: Spune-mi 5 calități pe care trebuie să le aibă un candidat la un job de acest gen.
Cristi Diniș: Cum am spus 1. abilitatea de a vedea frumusețea în detalii, în ceea ce există deja 2. de a te pune în pielea clientului și uneori de a vedea chiar tu pentru el soluția la problemele lui, 3. abilitatea tehnică, 4. spiritul echilibrat de a da credit ideilor, dar a le alege doar pe cele care își vor îndeplini scopul. Întotdeauna îmi amintesc la acest capitol al ideilor distruse din fașă o altă conferință T.E.D., poate cea mai cunoscută, despre cum sistemul educațional de azi ucide creativitatea & educă doar oameni politically correct, care devin la rândul lor profesori & so on – cu fetița de la grădiniță care desenează și întrebată de educatoare „Ce desenezi?” răspunde Pe Dumnezeu. Educatoarea spune: Dar nimeni nu știe cum arată Dumnezeu. – Aici o idee mare ar putea fi ucisă foarte repede, dacă fetița n-ar fi copil și copiii își asumă riscuri și nu le e frică să greșească – o calitate destul de importantă pe lângă luciditate, de a ști ce poți să faci și ce nu, e deci și 5. curajul, pe care aproape îl omitem – iar fetița îi răspunde profesoarei care îi spusese că nimeni nu știe cum arată Dumnezeu: Ei, acum o să aflăm imediat cum.
Aș mai adăuga încă o calitate care poate apărea în mai multe forme – să fii multitasking, să poți cunoaște multe lucruri deodată, să ai o vedere periferică foarte bună, în sensul că trebuie să vezi întotdeauna și ce face echipa și ce faci tu însuți și ce vrea clientul și opțiunile existente deja sau care stau să apară. Deci, pe scurt ar fi: creativitate, empatie, cunoștințe tehnice, leadership, curaj, inclusiv de a greși, dar însoțit de luciditate, multitaskul și vederea periferică.
CI: Care este cea mai mare temere a ta? Job related, desigur.
Cristi Diniș: Să mă opresc vreodată, cred. În rest, nu există mari anxietăți în afară de deadline-uri, atunci când faci ceva cu plăcere și într-un mediu în care îţi place să fii. E foarte important acel flow, energia pe care ți-o dau ceilalți și ideile care circulă pentru că nimeni nu deține monopol pentru cea mai bună idee, dar cineva dintr-o echipă bine legată o va avea, și e imporant ca un creative director să știe că ceilalți îl îmbogățesc cu asta și să coordoneze ideea bună și realizabilă până la capăt.
CI: Ce sfat le-ai oferi studenților care sunt în căutarea unui internship/job în acest domeniu?
Cristi Diniș: Vorbeam de conferința aceea a lui Sir Ken Robinson despre educația de azi care ucide creativitatea – el spunea acolo și că astăzi toată lumea are o diplomă și că există o inflație de oameni cu diplomă și că spre deosebire de trecut când dacă aveai o diplomă aveai și un job, astăzi nu mai e așa, pentru că ai nevoie de date practice, de experiență, lucruri pe care nu le obții din păcate la facultate, care nici nu mai prezintă multă încredere pentru angjatori, ci doar ceva pe care toată lumea îl are, așa că sfatul meu ar fi să înceapă cât mai repede și de-adevăratelea lucrul pentru care se pregătesc, fie cu internship, fie pe cont propriu cu proiecte individuale, din care poți învăța foarte mult, întrucât facultatea, fie ea și de un profil adiacent, Web Design sau Arte, nu mai acoperă datele reale. Şi să îndrăznească să fie inconştienţi.
CI: Care dintre desenele tale are o însemnătate specială pentru ține și de ce?
Cristi Diniș:
Cred că desenul acesta, care face parte dintr-o serie pe care am făcut-o spontan, din pură plăcere, de amorul artei, cum s-ar zice, pentu că în irealitatea lui își creează realitatea lui – are o alură de gaming și fantasy, culorile sunt complementare și totul converge spre creatura de foc din „centrul” imaginii și e destul de ambiguu cât să fie mai multe lucruri deodată.
E desigur în primul rând un fel de mit al imposibilității atingerii sau al atingerii prin contaminare și distrugere, un fel de joc erotic cu focul, o personificare pentru jocul erotic dintre cele două elemente. foc și piatră, cea din urmă reprezentată de clădirea arsă.
Omului i se șterg inclusiv trăsăturile de pe chip, dar deși vrea să se protejeze de ardoare, vrea parcă și să atingă cu mâna ceva din creatura de foc. La rându-i creatura de foc pare să se ferească și ea însăși de propria ardoare și de om, pe care cu siguranță l-ar preface în scrum, dar are o atitudine ambiguă – pare că se încălzește la propria ei flacăra, dar și la căldura omului, care vine din altă lume decât a ei, pentru creatura de foc el e cel fantastic, și pare că vrea să-l ferească de ardoare, dar și că-l cheamă & ademenește, întinzându-i doar mâinile, care nu par să se ofere cu totul. Deși în imagine nu sunt celebrele aripi de ceară care se topesc, e un fel de Icar care se apropie prea mult de foc și de soare.
Acum desigur omul nu e nici el om, decât dacă considerăm că e descompus treptat și devine una cu peretele în încercarea de a se proteja. Oricum epiderma & strucutra lui osoasă e făcută din pietrele în ruină și pare mai degrabă desprins din perete. În mitologie Prometeu, zeul care a furat focul de la zei dăruindu-l oamenilor, i-a creat pe aceștia din pietre. Așa că absența trăsăturilor de pe chip ar putea să fie nu o distrugere, cauzată de ardoarea focului, ci o naștere, pare că și el ia formă și se naște, așa cum și creatura de foc se ridică la rându-i din flăcări.
CI: Ce alte pasiuni mai ai pe lângă graphic design?
Cristi Diniș: Îmi place frumusețea, chiar dacă ar putea să sune un pic megaloman, pe care am învăţat să o iubesc în orice. Muzica, un film bun văzut acasă sau la cinema, pictura, cărțile care reușesc să mă surprindă, oamenii, un sacou bine croit, oraşele noi, Parisul, mâncarea franţuzească, munţii văzuţi din avion, caii putere de la o mașină, care nu e doar un mijloc locomotor care ne duce la munte sau la mare, ci și o plăcere de-a te plimba cum altădată oamenii mergeau cu trăsura doar pentru că era frumos. Se pune ca pasiune faptul că trăiesc cu poftă totul?
CI: Care sunt principiile după care te ghidezi în viață?
Cristi Diniș: „Keep your eyes on the stars, and your feet on the ground”. Simte, trăieşte, iubeşte, creează, experimentează şi opreşte-te periodic pentru a înţelege de ce, cum, ce ai face diferit, ce laşi în urmă. Să gândim creativ, dar să fim și realiști & să stăpânim lumea în care suntem, doar așa putem să realizăm irealizabilul, căci multe lucruri cu care avem de-a face astăzi erau considerate așa. Îmi amintesc întotdeauna și de o anecdotă interesantă când un filozof și astronom din Antichitate, căci ei se pricepeau atunci la destul de multe, erau și ei poate un fel de creative directors, se împiedică și cade pentru că ochii îi erau fixați doar la stele, la care o femeie bătrână îi spune: Cum o să știi ce e acolo departe în stele dacă nu vezi nici pe unde mergi și ce e aici pe pământ la doi pași de tine?
Mai multe proiecte creative semnate de Cristi Diniș puteți găsi pe https://www.behance.net/cristidinis.
Autor: Ania Busila, Marketing Account Executive Creative Ideas