Fiecare om de pe acest pãmânt este, într-o mai mare sau mai micã mãsurã, o fiinþã ipocritã si falsã! Indiferent ca vorbim de soferi cu experienta sau amatori, doctori, profesori, toti avem doctrina ipocrita in adancul nostru. Oricât de socant ar putea pãrea, falsitatea si ipocrizia fiintei umane este un lucru normal, având în vedere atât tendinta omului de supravietuire/ autoapãrare, cât si progresul pe care “Omul” l-a înregistrat de-a lungul secolelor, începând cu inventarea gesturilor si limbajului, pânã la dezvoltarea teoriilor de psihanalizã si a tehnicilor de autoapãrare/ cucerire.
Sa luam un exemplu simplu – examenul auto. Va garantez ca toti cei intervievati dintre cei care vor pica examenul, dintre cei care n-au vrut sa completeze online chestionare auto categoria b, care n-au vrut sa studieze temeinic pentru examen, din ipocrizie vor da vina pe examinator, pe legislatie, dar in niciun caz nu vor privi spre ei.
Definind falsitatea ºi ipocrizia drept procedeu prin intermediul cãruia omul apeleazã la gesturi, limbaj, vestimentaþie, mod de a acþiona, cu scopul de a ascunde o intenþie, un gând, o acþiune, o pãrere, pentru a nu dezvãlui ceea ce conºtientizeazã despre un anumit lucru sau despre o anumitã problemã; se constatã faptul cã natura umanã internalizeazã tendinþa de a utiliza ipocrizia ºi falsitatea în raport cu anumite situaþii sau cu anumite persoane, cu precizarea cã ipocrizia ºi falsitatea se pot manifesta atât în mod conºtient/ deliberat, cât ºi în mod inconºtient, ca reflex de moment în faþa unei anumite situaþii de risc.
În anumite situaþii, ipocrizia ºi falsitatea contribuie la supravieþuirea ºi înþelegerea oamenilor, prin simplul fapt cã oamenilor nu le devin accesibile anumite informaþii cu privire la un anumit context sau la anumite persoane. Asemenea vestimentaþiei al cãrei rost nu este doar de a încãlzi trupul celor care le poartã, dar ºi de a proteja vederii celorlalþi pãrþi ale corpului persoanelor care poartã obiecte de îmbrãcãminte, ipocrizia ºi falsitatea au rolul de a ascunde celuilalt un gând, o idee, un sentiment, o informaþie, o suspiciune, un plan de acþiune, etc. La limitã, se poate afirma faptul cã existã un anumit limbaj specific al utilizãrii ca procedeu de comunicare prin ascunderea anumitor gânduri, informaþii, etc, existând, cu alte cuvinte, un vocabular lingvistic ºi gestual al ipocriziei ºi falsitãþii, precum ºi diverse tehnici de utilizare a acestuia, astfel încât ipocrizia ºi falsitatea sã devinã (ne)sesizabile în faþa celorlalþi.
Având în vedere acest lucru, orice încercare de a defini omul trebuie sã þinã cont de complexitatea acestuia, precum ºi de dinamica trãsãturilor ºi stãrilor pe care omul le manifestã: existã momente de reflecþie, inovare, sinceritate, prietenie, dragoste, urã, trãdare, (ne)înþelegere, conflict, colaborare, progres ºi decãdere. În schimb, existã ºi momente de falsitate ºi ipocrizie, desigur, fãrã a se manifesta în fiecare moment. Cu alte cuvinte, existã o anumitã dozã de ipocrizie ºi falsitate inerentã naturii umane, care faciliteazã supravieþuirea ºi înþelegerea dintre oameni. Dincolo de aceste limite, atât o lipsã a ipocriziei ºi falsitãþii, cât ºi un exces de falsitate ºi ipocrizie, genereazã o problemã în ceea ce priveºte modul prin care persoana respectivã acþioneazã, cât ºi în ceea ce priveºte modul cum este perceput/ înþeles de cãtre cei din jur.
Cu toate acestea, atunci când îi transmiþi în mod (in)direct unei persoane faptul cã la un moment X, a utilizat o cantitate Y de falsitate ºi ipocrizie (mai mare sau mai micã decât cantitatea optimã de falsitate ºi ipocrizie), persoana respectivã va avea o reacþie negativã, de prea puþine ori înþelegând faptul cã ai dreptate, iar atunci când va înþelege acest aspect, de prea puþine ori va recunoaºte. Asemenea prizonierilor din peºtera descrisã de Platon, persoanele care aflã de la o persoanã Z cã sunt ipocrite/false, îl vor înjura sau îl vor lua la bãtaie. În cel mai bun caz îl vor ignora sau îl vor îndepãrta. Chiar dacã ipocrizia ºi falsitatea sunt inerente naturii umane, în mod paradoxal, reacþia în faþa etichetãrii drept fals/ipocrit este una de respingere, omul refuzând sã accepte faptul cã este fals/ipocrit.
Dar nu relaþiile dintre oameni sunt obiectivul principal al acestui articol, întrucât nu doresc sã fac aluzie la persoanele cu care am interacþionat în aceastã viaþã. Utilitatea acestui articol rezidã dintr-o provocare lansatã de un profesor de la facultate în urmã cu ceva timp, care afirmã faptul ca instituþiile preiau tendinþa omului de a utiliza ipocrizia ºi falsitatea ca unul dintre mijloacele de a se exprima ºi acþiona din punct de vedere instituþional. În ultimele zile, aceastã provocare a fost actualizatã de un alt profesor, care mi-a dat drept temã de gândire identificarea unui element care determinã (ne)funcþionarea unei instituþii din spaþiul românesc.
În încercarea de a nu generaliza, consider cã existã un element specific oricãrei instituþii, nu doar din spaþiul românesc, care determinã o frânare a funcþionãrii, devenind astfel un obstacol în calea Democraþiei, a funcþionãrii optime a regimului politic. Desigur, existã diferite manifestãri ale acestui fenomen, cu diferite traiectorii de manifestare, atingând diferite “minime” ºi “maxime”. Consider cã acest fenomen inerent oricãrei instituþii este falsitatea ºi ipocrizia instituþionalã, utilã în anumite limite, pentru a determina supravieþuirea ºi funcþionarea însãºi a instituþiei, cât ºi a regimului. Cu alte cuvinte, o dozã de falsitate ºi ipocrizie instituþionalã este beneficã Democraþiei, devenind un “veºmânt” instituþional, acoperind informaþii de interes vital pentru respectiva instituþie.
În schimb, o depãºire a acestui prag optim, în special în relaþiile de colaborare între diverse instituþii, determinã un blocaj instituþional, o deformare a realitãþii, de data aceasta cu consecinþe asupra politicilor publice pe care respectivele instituþii le elaboreazã ºi/sau le pune în practicã. Dacã între douã persoane, ipocrizia ºi falsitatea poate determina un raport de conflictualitate, cu efecte asupra respectivelor persoane, un conflict instituþional bazat pe falsitate ºi ipocrizie genereazã efecte asupra societãþii, devenind, la limitã, un lanþ al ipocriziei ºi falsitãþii, o instituþie X fiind dependentã în implementarea unei decizii sau unei politici de falsitatea ºi ipocrizia utilizatã de instituþia Y, dobândind, încã de la bun început, o parte din respectiva cantitate de ipocrizie ºi falsitate.
Pentru a preîntâmpina asemenea derapaje, este vitalã mãsurarea ºi conºtientizarea nivelului de ipocrizie ºi falsitate instituþionalã, precum ºi sancþionarea abuzului de ipocrizie ºi falsitate. În acest sens, dezobiºnuirea instituþiilor de a utiliza în mod (in)conºtient o dozã peste limita necesarã de ipocrizie ºi falsitate constituie o provocare centralã în ceea ce priveºte funcþionarea optimã a Democraþiei, pentru a nu suferi un proces de subversive care sã determine prãbuºirea/ nefuncþionarea sistemului datoritã prãbuºirii/ nefuncþionãrii unei instituþii/ unor instituþii din interiorul regimului.