Salvequick, unul dintre cele mai cunoscute branduri de plasturi din Europa, ne-a scos în parc, la joacă, în cadrul primului eveniment din campania Jocul continuă, provocându-ne să ne amintim cu drag de primii ani din viață și de jocurile copilăriei care ne țineau afară până seara târziu. De la Rațele și vânătorii, Șotronul, Elasticul, Badminton sau Țeava cu cornete, toate au adus cu sine emoții de neuitat în sufletele copiilor, fie ei mari sau mici.
Iată ce am aflat despre Salvequick, jucându-ne:
- Plasturii Salvequick Aqua Rezist sunt produși dintr-un material special care are niște orificii conice îndreptate cu baza înspre piele și cu vârful în afară, orificii care lasă pielea să respire și secretiile să se evapore, dar țin la distanță apa și murdăria.
- Deși cei mai mulți dintre noi cred că rănile trebuie lăsate descoperite în timpul nopții pentru a favoriza vindecarea, cercetările au arătat că acestea se vindecă mult mai repede și fără să lase în urmă cicatrici atunci când se află într-un mediu umed. Salvequick Aqua Block favorizează acest tip de mediu, contribuind la vindecarea rapidă a rănilor.
- Cele mai predispuse zone ale corpului la lovituri și zgârieturi sunt coatele și genunchii, adică acele zone care presupun multă mobilitate. Plasturii Salvequick au o aderență si o elasticitate foarte bună, astfel încât nu se dezlipesc ușor la mișcare.
- Atunci când se lovesc, copiii au nevoie de mai mult decât un plasture. De aceea, Plasturii Salvequick Minions și Hello Kitty au fost dezvoltați nu doar pentru a proteja rănile celor mici, dar și pentru a le șterge lacrimile și a le readuce cheful de joacă. Și toate acestea folosind materiale foarte elastice adecvate pentru copiii activi, cu aderență bună, dar în același timp, adecvată pielii sensibile a copiilor, iar culorile sunt biocompatibile și aprobate de Food and Drug Asociacion.
- În multe țări din Europa, Salvequick este ca un nume generic pentru plasturi.
- Anual, Salvequick produce aproximativ 30 milioane de cutii și 600 milioane de plasturi.
Ce am descoperit lovindu-ne în parc
Joaca celor mici dar și „joaca” oamenilor mari, ne expun adesea la mici accidente. Iată cum trebuie să acționăm în astfel de cazuri:
- Atunci când ne rănim, este important să curățam imediat rana, pentru a evita o infecție. Se spală murdăria cu apă călduță și se curăță zona din jurul rănii, după care se usucă pielea din jurul rănii cu un pansament de bumbac. Dacă rana este mică, superficială – julitura sau tăietura ușoară, un simplu plasture este suficient. Dacă rana este mai mare se aplică un pansament pentru a proteja rana și a opri sângerarea.
2. Dacă vorbim despre o julitura pe suprafață mare, o tăietură adâncă și mai dureroasă, în special în zona mâinilor, trebuie să solicităm întotdeauna asistență medicală. O tăietură adâncă trebuie să fie cusută în decurs de 6 ore . Dacă tăietura de află pe mână sau pe un deget, în apropierea unei articulații sau tendon, este nevoie să verificăm articulațiile degetelor.În cazul în care acestea sunt dureroase sau nu le putem mișca, este cazul să solicităm imediat asistență medicală.
Este bine să ai Salvequick mereu la îndemână
Plasturii Salvequick este bine să îi ai mereu la îndemână. Aceștia pot fi folosiți nu doar în situații de urgență, ci și pentru a fixa sau repara diverse lucruri.
Despre Salvequick
Salvequick este cel mai nou brand importat și distribuit de Maresi Foodbroker SRL. În România, plasturii Salvequick se găsesc în magazinele DM și on-line pe emag.ro, precum și în numeroase farmacii. Sunt disponibili în mai multe variante, acoperind o gamă variată de nevoi. Astfel, puteți alege între plasturi Aqua Resist, Family Mix, plasturi transparenți cu Aloe Vera, Aqua Block, plasturi sterili Maxi Cover XXL si Aqua Cover, Salvequick Foot Care hidrocoloidali pentru bășici sau pentru bătături sau diferite modele atractive de plasturi pentru copii.
Detalii pe: http://www.emag.ro/articole-sanatate-ingrijire/salvequick/c
Maresi Foodbroker SRL mai are în portofoliu alături de laptele condensat Maresi, branduri ca Hipp, Nuk, Bonne Maman, Finn Crisp, Häagen-Dazs, Shan`shi, Siviero Maria, YO și multe altele.