Scroll Top

Siviero Maria – cel mai apreciat brand de gelato italian din România a lansat trei sortimente noi

 

Siviero Maria, cel mai apreciat brand italian de gelato autentic, lansează în România trei noi sortimente: Tiramisu, Affogatto al Cioccolato și Stracciatella. Cele trei arome noi redau gustul autentic al unui gelato italian, precum cel pe care îl găsești în gelateriile de pe străzile pietruite ale Italiei.

Nicio vacanţă pe meleagurile Italiei nu este memorabilă fără un gelato catifelat și aromat, pregătit cu măiestrie după secrete transmise din generaţie în generaţie, de maestrii gelatieri. Pentru a aduce Italia mai aproape, Siviero Maria adaugă în gama variată de sortimente care se găsesc deja în România, trei noi arome: Tiramisu, Affogatto al Cioccolato și Stracciatella.

„Povestea brand-ului Siviero Maria începe încă din anul 1958, când Guglielmo Visani pune bazele unei fabrici de gelato, în Bentivoglio, un mic orașel de lângă Bologna dar visul lui a fost să ducă pasiunea sa pentru gelato în întreaga lume, astfel ca oriunde în lume să poți găsi un gelato la fel ca într-o gelaterie din Italia. Începând cu vara acestui an, Siviero Maria lansează în România, alături de sortimentele deja consacrate, trei arome 100% italiene: Tiramisu, Affogatto al Cioccolato și Stracciatella.” A declarat Liliana Bock, Brand Manager Maresi Foodbroker.

Tiramisu, plăcerea dulce-amăruie

Tiramisu este un desert italian apreciat în întreaga lume, așa că Siviero Maria a lansat sortimentul de gelato Tiramisu, pentru cei care nu doresc să renunțe la desertul preferat nici măcar în zilele toride de vară. Acest gelato păstrează piscoturile proaspete și branza mascarpone, aromele tradiționale de cafea și cacao, fiind pudrat și decorat manual, pentru un aspect și gust desăvârșit.

Siviero Maria_sortimente noi (2)

Affogatto al Cioccolato, delectarea unei seri de vară

Gustul cremos al unui gelato Siviero Maria Affogatto al Cioccolato este delectarea perfectă pentru cei care iubesc ciocolata. Aroma ingredientelor de calitate face ca acest desert să fie preferat atât de copii, cât și de adulți și poate fi servit în serile de vară petrecute alături de familie sau prieteni.

Siviero Maria_sortimente noi (1)

Stracciatella, gustul pe care italienii îl adoră

Așa cum îi spune și numele, Stracciatella este inspirată din bucătăria italiană. Aroma de gelato Stracciatella de la Siviero Maria îmbină savoarea bucățelelor de ciocolată cu gustul natural de frișcă, având o textură cremoasă și răcoritoare.

Siviero Maria_sortimente noi (1)

Fiecare cutie de gelato Siviero Maria este umplută și decorată manual

Produs după rețete tradiționale, gelato Siviero Maria are o textură mult mai cremoasă decât înghețata clasică, și fiecare cutie este umplută și decorată manual, chiar si astăzi.

Despre Siviero Maria

Siviero Maria este un brand de gelato autentic italian, ce poate fi găsit și în România într-o gamă variată de sortimente: de la variantele clasice cu ciocolată, căpșune sau vanilie de Madagascar, la sortimente speciale cum sunt Crema di Firenze- cu biscuiți amaretto, Bacio – ciocolată cu alune sau Fistic Gianduja – fistic cu sirop de cacao. Și nu în ultimul rând, arome clasice italiene Affogato al Amarena, Panna Cotta, Panna con Frutti di Bosco și mai noile Stracciatella, Affogato all Cioccolato și Tiramisu.

Brandul Siviero Maria este distribuit în Romania de compania Maresi Foodbroker către principalele lanțuri de magazine din țară: Carrefour, Auchan, Billa, Mega Image, Kaufland, Cora, Selgros la pretul recomandat de 19.90 lei.